Rednic își avertizează jucătorii: „Să nu aibă impresia că în play-out ne plimbăm”. Care e situația lui Montini: „Ne-a spus că nu vede cu un ochi”

Redactor:
Daniel Anghel
Rednic își avertizează jucătorii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a câștigat ultima partidă din cadrul sezonului regular, pe teren propriu, împotriva celor de la Concordia Chiajna, scor 2-1. Mircea Rednic (56 de ani) trage un semnal de alarmă înainte de startul play-out-ului și spune că toți jucătorii vor avea șansa să evolueze pentru „câini”:

Antrenorul dinamovist a vorbit și despre starea de sănătate a lui Mattia Montini, care a ieșit accidentat în minutul 27, fiind înlocuit cu grecul Athanasios Papazoglou (30 de ani): „Am profitat ca să pot să-i cert puțin, să nu cumva să aibă impresia că în play-out ne plimbăm. Îmi pare rău că am ajuns aici. Zece puncte din cinci meciuri, dar vreau să fiu judecat după perioada de pregătire. Au fost și momente bune în joc și momente mai delicate în care am avut și puțin noroc. O echipă incomodă, aveau talie. Dacă te uiți pe foaie, sunt jucători cu experiență, cu calitate, dar uite că nu reușesc să formeze un grup!”, a spus Rednic la finalul partidei, la Digi Sport.

Antrenorul dinamovist a vorbit și despre situația lui Montini: „E la spital. El a ieșit de pe teren și ne-a spus că nu vede cu un ochi. Asta e fotbalul, chiar îmi pare rău, sper să nu fie nimic grav”.

„Mă bucur pentru el (n.red. – pentru Papazoglou, care a marcat primul său gol pentru Dinamo), îi lipsesc meciuri. În perioada aceasta o să le dau șanse la toți să joace. Ne pregătim, altceva nu ne-a mai rămas. Eu îi înțeleg, nici condițiile, nici situația noastră în clasament, dar când echipa joacă bine, ai rezultate, și suporterii sunt lângă echipă”.

După această victorie, Dinamo a urcat pe locul nouă în Liga 1 Betano, cu 32 de puncte, astfel că vor începe play-out-ul cu 16 puncte. Concordia Chiajna rămâne ultima în campionat, cu 18 puncte.

Mattia Montini este golgheterul „câinilor”, cu șapte reușite, cu una mai mult față de portughezul Diogo Salomao (30 de ani), plecat de la Dinamo la Al-Hazem.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×